Reportaj din Soci. Maraton printre ciudățeniile de sub palmieri. „Do you speak english?” – „Only russian!” Caii trec strada pe zebră. FOTO

Redactor:
Andru Nenciu
 Reportaj din Soci. Maraton printre ciudățeniile de sub palmieri.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În această seară are loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci. Gazdă va fi unul dintre stadioanele pe care se vor disputa meciuri de fotbal la Campionatul Mondial din 2018
  • România participă cu 24 de sportivi la competiția care a costat peste 40 de miliarde de euro
  • Sportivii sunt cazați în trei sate olimpice
  • Este pentru prima dată când Rusia organizează o ediție a JO de iarnă. În 1980, ediția de vară a avut loc la Moscova
  • Orașul preferat al lui Vladimir Putin e întins pe aproximativ 150 km patrați
  • Caii sunt liberi pe străzi în unele zone ale Sociului

O zi în Soci devine o adevărată aventură când pașii te poartă spre țintele fixate în minte sau scrijelite pe o hartă mare cât un smartphone. Nu ai nevoie de multe accesorii. Doar de o supradoză de răbdare, un dram de inspirație și un tonus muscular capabil să te mențină în cursa vieții. A vieții de turist. Cu un rucsac voluminos agățat pe umeri, curiozitate de cercetător și o căciulă nehotărât așezată pe cap. Cam așa debutează o zi începută pe lumină, continuată pe un soare ce-ți încălzește fruntea și încheiată în umbrele înserării.

Totul e să nu depui armele! Să te alimentezi cu energie din naivitatea simpatică a voluntarilor ce abia au trecut de majorat, să te imaginezi mereu la startul maratonului când muncitori atârnați pe schele bat fierul cât e cald (în ceasul al 12-lea) și să zâmbești ironic când rigiditatea oamenilor de ordine îți lasă doar un gust sălciu. „Do you speak english?” – „Only russian”. Dar nu ai nevoie de exigența papilelor gustative prin „continentul” Rusia. Surprize se ivesc la tot pasul. Să trecem printre ele!

CITEȘTE ȘI: JO Soci 2014 – LIVE BLOG Pe locuri, fiți gata, start! Jocurile Olimpice, capriciul lui Putin. t.A.T.u, cap de afiș la deschidere

Fizic, Sociul, împreună cu toți puii săi din jur, ar putea încăpea, să spunem, în trei orașe mari din România. Dar spiritul locului, spiritul olimpic, s-ar sufoca în orice altă parte. E un amestec de ancestral, tradițional și modernism. Iar flacăra arde în diverse colțuri ale zonei pentru că întrecerile au loc pe o rază de peste 100 km pătrați (sportivii sunt împărțiți în trei sate olimpice). Firesc, J.O. de iarnă par că și-au găsit gazda într-o aglomerare urbană ce ar pune pe șine oricând și o ediție a Jocurilor Olimpice de vară. Pentru că orașul propriu-zis vibrează la umbra palmierilor ce l-ar face și pe Radu Mazăre să-și revizuiască bugetul pentru următorul… festival de la Mamaia. Pentru că temperatura medie din luna februarie atinge 8,3 grade Celsius – cea mai mare medie  pentru o ediție a JO (!) -. Și pentru că tot centrul, însuflețit cu bașii din boxe, de evenimente ale sponsorilor și de vitrine Vuitton și Gucci,  e așezat chiar pe faleza Mării Negre. Locul prin care toată circulația a fost paralizată joi, la vizita alaiului torței olimpice.

Pe margine, spectatorii au aplaudat sacadat și frenetic la impulsul unor amfitrioni cu gesturi mai expresive ca tot corpul de balet de la Balșoi Teatr, iar liderii de ocazie au părut împrumută ceva din mimica autoritară a oamenilor din vechile sisteme. Dar fiecare privitor și-a înroșit palmele și a strigat după cum și cât i-a fost pofta.

Și pentru că orice secundă e prețioasă când dai nas în nas cu o asemenea competiție, încerci să nu-ți ieși din ritm. Te bazezi pe strălucirea rapidă a blițului și mergi mai departe. Încerci să devii mai super ca Superman pentru a nu rata nimic.

CITEȘTE ȘI: JO Soci 2014 – VIDEO JO 2014 Interviu cu Eva Tofalvi, portdrapelul României la ceremonia de deschidere de la Soci

367 de kilometri de drumuri au fost construite în Soci, pe lângă cele 77 de poduri și cei 210 kilometri noi de cale ferată. Cifre impresionante! Un adaos esențial la o infrastructură de care România va beneficia doar în machete și proiecte. Și pentru că tot am ajuns la capitolul-locomotivă al competiției, intrăm și în gară. Toate drumurile duc la gară, pentru că mai toate concursurile nu se vor desfășura în orașul mamă. Din visare ești smuls doar de vocea aspră a băieților din vamă. Da, da, la fiecare stație din vecinătatea Sociului treci prin același ritual. Ca la aeroport!  Semn că măsurile de securitate sunt bine unse. Rușii n-au mai ajuns la un acord cu americanii pentru o colaborare (poate din orgoliu, poate din cauza unei relații reci) în privința sporirii protecției, dar în zonă pare că au fost decărcate avioane întregi cu polițiști de toate soiurile. „Do you speak English?” – „Only russian”, e dialogul pe care îl auzi cu diferite inflexiuni ale vocii. În ora pe care o parcurgi în vagon până la Adler te acompaniază ofițerii de securitate și Marea Neagră. Pentru că pe anumite porțiuni ale căii ferate întinderea albastră te face să crezi că ai greșit complet ținta.

Ajunși la destinație, Parcul Olimpic ți se arată ca o fortăreață care împrejmuiește și stadionul minune pe care se va desfășura ceremonia de deschidere. Iar față de edițiile de vară din Beijing sau din Londra, rușii au dezvoltat o mașinărie de securitate totală la intrare. În afara binecunoscutului proces de „scoate cureaua, ceasul, telefonul și rucsacul… și pune-le pe bandă”, până să-ți recâștigi libertatea, ești invitat într-o alveolă cu pereți transparenți. În camera cu dimensiunile unei cabine de duș ești scanat într-o poziție pe care doar Evgeny Plushenko ar executa-o pentru a seduce juriul. Iar sistemul mai dă și erori. E momentul în care intervine pentru șervețelul din buzunar sau cartela de la hotel polițistul „Only russian”. Odată trecut și de noua probă de foc, nu-ți rămâne decât să devii parte a poveștii pe care o vor scrie patinatorii, hocheiștii și ceilalți actori ai competițiilor care se vor derula în arenele pe care le vom scana într-un reportaj viitor.

340 de euro e prețul maxim al unei camere de hotel de cinci stele la Jocurile Olimpice în conformitate cu limitele impuse de guvernul rus

Și pentru că locul a cunoscut o dezvoltare impresionantă într-un timp extrem de scurt, sumele investite de oamenii cu buzunarele grele de bani nu pot lipsi. Se spune că ideea organizării JO de iarnă la Soci i-a venit lui Putin în timp ce se afla la schi în stațiunea sa preferată. Soci sau Sochi. Așa a devenit stațiunea mărginită de munți și de Marea Neagră gazda celei mai scumpe ediții de JO de iarnă din istorie. 5 miliarde de euro e suma investită în construcții și în pregătire, iar prin adăugarea cheltuielilor legate de infrastructură s-a ajuns la un total de 40 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, scăpările sunt la tot pasul. Unele hoteluri în care s-au cazat turiștii sau organizatorii au nenumărate hibe: lifturile funcționează în funcție de chef, apa caldă vine mai greu ca la Costinești, iar băieții de la service intră în camera fără să bată la ușă pentru a mai cosmetiza ceva. Și din satele olimpice au transpirat diverse neajunsuri. Sportivi din diverse delegații n-au rezistat și au postat pe twitter imagini ce redau culoarea stranie a apei de la robinet sau povești despre elemenții reci ai caloriferelor.

Dincolo de aceste coordonate, tabloul straniu e trasat și cu alte tușe. Dacă prezența câinilor pe străzile nepavate nu mai surprinde pe nimeni, galopul cailor lăsați liberi e încetinit doar de lumina semaforoalor (vezi foto). Senzația de oraș fantomă e sporită în unele zone de blocurile în care nu locuiește nimeni. Luminile sunt aprinse non-stop, dar interioarele sunt goale. În suburbii pare uneori că timpul s-a oprit. Cursa de urmărire a celei mai scumpe ediții a JO de iarnă nu se oprește însă. Iar fiecare zi vine cu lucruri noi și cu vechiul „Do you speak english?” – „Only russian”.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×